loader
Foto

Galerie foto

Dorel Săndesc – „Medicul care mută munții” | VIDEO

Spectacolul poveştilor emoţionante continuă la TVR în campania „Omul anului”. Pe 27 iunie, de la ora 18.30, la TVR 1, Mădălina Dobrovolschi şi Bogdan Muzgoci ne-au prezentat două noi reportaje-portret ale unor eroi de lângă noi. Telespectatorii îşi pot vota favoriţii timp de o săptămână.

 

Deși a îndrăgit medicina încă din facultate, de când lucrează în ATI doctorul Dorel Săndesc trăiește, se poate spune, cu fiecare pacient în parte „pe muchie de cuțit”, adică între viață și moarte. Trăiește intens în spațiul dintre două secunde. În fulgerarea, în sclipirea în care pacientul rămâne printre noi, în această lume cu plusurile și minusurile ei, ori trece în lumea fără doruri și fără durere. El, ca medic, și echipa pe care o conduce fac tot ce pot, uneori chiar mai mult decât credem noi că pot, pentru a ține un pacient în viață. Pentru a nu-i priva de cel mai scump dar cu care ne-a înzestrat Dumnezeu: viața!

(w882)

(w882)

Medicul  Dorel Săndesc, şeful clinicii de la Anestestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean din Timişoara, a ințiat în România o acțiune voluntară inedită– Caravana Medicală. Totul a început în 2018.

(w882)

„Proiectul a pornit ca o caravană medicală, care mergea în diverse zone, în general izolate sau cu populaţii vulnerabile. Mergem în timpul nostru liber, în weekend, şi asigurăm o policlinică mobilă, cu 11 specialităţi, cu ecografe, cu aparate de EKG, cu aparate de măsurat tensiunea, spirometre, echipamente ORL, pneumologie, boli respiratorii, control al glandei tirodide şi aşa mai departe. Mergem în aceste locuri şi constatăm cât de necesară este această acţiune”. „Avem de lucru încontinuu. Dacă descoperim probleme de sănătate ce au nevoie de explorări suplimentare sau internare, noi îi notăm pe listă pe oameni, îi programăm acolo unde trebuie, la Timişoara, la Bucureşti, oriunde au nevoie. Îi aducem la spital şi îi rezolvăm. Cred că umplem un gol în cadrul serviciilor de sănătate din România. Acţiunea noastră este unică. În loc să stăm să constatăm şi să criticăm, ne-am hotărât să facem ceva”, a spus Dorel Săndesc.

(w882)

(w882)

(w882)

Caravana a tot crescut şi a căpătat noi dimensiuni. S-a creat un spirit de echipă care nu a mai existat niciodată în rândul comunităţi medicale, o armată de 700 de voluntari care îşi găsesc timp şi caută mereu destinaţii noi. Costurile legate de consumabile sunt acoperite de Asociaţia pentru ATI „Aurel Mogoşeanu”.

(w882)

(w882)

Dorel Săndesc reprezintă o nouă propunere a Televiziunii Române pentru titlul de „Omul anului”. L-am cunoscut joi, pe 27 iunie, de la ora 18.30, în episodul 10 al noului sezon al campaniei TVR ce caută eroii dintre noi. „Medicul care mută munţii” este titlul reportajului realizat de echipa TVR.

(w882)

(w882)

(w882)

***

Lansată în 2023, campania „Omul anului” a fost primită cu bucurie de telespectatorii TVR. Oameni obişnuiţi, mulţi dintre ei necunoscuţi publicului larg, au avut ocazia să fie apreciaţi de o ţară întreagă pentru fapte deosebite, pentru realizări personale de excepţie, pentru felul în care au reacţionat într-o situaţie limită, pentru modelul pe care îl oferă comunităţii lor.

Anul acesta, spectacolul poveştilor emoţionante şi al oamenilor buni continuă. Din 25 aprilie, în fiecare joi după-amiază, la TVR 1, Mădălina Dobrovolschi şi Bogdan Muzgoci ne prezintă câte două reportaje-portret ale unor astfel de eroi. Telespectatorii pot vota protagoniştii fiecărei ediţii timp de o săptămână, până la următoarea ediţie şi, în acelaşi timp, pot transmite propuneri pentru a fi înscrise în cursa pentru „Omul anului”.

 
Sarah Nicole Smith – „Mama de peste 9 mări și 9 țări” | VIDEO

Spectacolul poveştilor emoţionante continuă la TVR în campania „Omul anului”. Pe 27 iunie, de la ora 18.30, la TVR 1, Mădălina Dobrovolschi şi ...

Dorel Săndesc – „Medicul care mută munții” | VIDEO

Spectacolul poveştilor emoţionante continuă la TVR în campania „Omul anului”. Pe 27 iunie, de la ora 18.30, la TVR 1, Mădălina Dobrovolschi şi ...

Marian Cătălin Rădoacă – „Salvator și în timpul liber” | VIDEO

Spectacolul poveştilor emoţionante continuă la TVR în campania „Omul anului”. Pe 20 iunie, de la ora 18.30, la TVR 1, Mădălina Dobrovolschi şi ...

Aurelian Ștefan – „Jurământ pentru viața necuvântătoarelor” | VIDEO

Spectacolul poveştilor emoţionante continuă la TVR în campania „Omul anului”. Pe 20 iunie, de la ora 18.30, la TVR 1, Mădălina Dobrovolschi şi ...

Liviu Apostol – „Şofer în cursa vieții” | VIDEO

Spectacolul poveştilor emoţionante continuă la TVR în campania „Omul anului”. Pe 13 iunie, de la ora 18.30, la TVR 1, Mădălina Dobrovolschi şi ...

Doru Danileț – „O nouă ţintă în viață” | VIDEO

Spectacolul poveştilor emoţionante continuă la TVR în campania „Omul anului”. Pe 13 iunie, de la ora 18.30, la TVR 1, Mădălina Dobrovolschi şi ...

Greta Predoi – „Profesorul de  chimie... a vieții” | VIDEO

Spectacolul poveştilor emoţionante continuă la TVR în campania „Omul anului”. Pe 6 iunie, de la ora 18.30, la TVR 1, Mădălina Dobrovolschi şi ...

Tiberiu Antipa – „Orfan pentru orfani”| VIDEO

Tiberiu Antipa – „Orfan pentru orfani”| VIDEO

publicat: miercuri, 05 iunie 2024

Spectacolul poveştilor emoţionante continuă la TVR în campania „Omul anului”. Pe 6 iunie, de la ora 18.30, la TVR 1, Mădălina Dobrovolschi şi ...

Ramona Vişoiu – „Puterea cuvintelor salveaza vieți” | VIDEO

Spectacolul poveştilor emoţionante continuă la TVR în campania „Omul anului”. Pe 30 mai, de la ora 18.30, la TVR 1, Mădălina Dobrovolschi şi ...

Toni Hrițac – „Cel care scoate diamante din noroi” | VIDEO

Spectacolul poveştilor emoţionante continuă la TVR în campania „Omul anului”. Pe 30 mai, de la ora 18.30, la TVR 1, Mădălina Dobrovolschi şi ...

Bogdan Chiorean – „Călăuză pentru marea trecere” | VIDEO

Spectacolul poveştilor emoţionante continuă la TVR în campania „Omul anului”. Pe 23 mai, de la ora 18.30, la TVR 1, Mădălina Dobrovolschi şi ...

Ion Sănduloiu – „Un om și un câine pentru viață” | VIDEO

Spectacolul poveştilor emoţionante continuă la TVR în campania „Omul anului”. Pe 23 mai, de la ora 18.30, la TVR 1, Mădălina Dobrovolschi şi ...

Răzvan Popa – „Împreună vindecăm suflete” | VIDEO

Spectacolul poveştilor emoţionante continuă la TVR în campania „Omul anului”. Pe 16 mai, de la ora 18.30, la TVR 1, Mădălina Dobrovolschi şi ...