loader
Foto

Ramona Vişoiu – „Puterea cuvintelor salveaza vieți” | VIDEO

Spectacolul poveştilor emoţionante continuă la TVR în campania „Omul anului”. Pe 30 mai, de la ora 18.30, la TVR 1, Mădălina Dobrovolschi şi Bogdan Muzgoci ne-au prezentat două noi reportaje-portret ale unor eroi de lângă noi. Telespectatorii îşi pot vota favoriţii timp de o săptămână.

În ianuarie 2024, agentul șef Ramona Vișoiu a preluat un caz deosebit prin Serviciul de Urgență 112. O tânără lăsase familiei sale un bilet de adio. Tatăl disperat a cerut ajutor organelor de poliție. Ramona Vișoiu s-a implicat în poveste și a reușit să afle unde este fata, iar după 4 ore de discuții telefonice, a reușit să o convingă să renunțe la gestul suprem.

(w882)

(w882)

(w882)

După rezolvarea fericită a acestui caz, Ramona Vişoiu a mărturisit: „Sunt fericită că am fost de serviciu în acea zi. Mi-am făcut meseria cum am știut eu mai bine”.

(w882)

(w882)

Ramona Vişoiu reprezintă o nouă propunere a Televiziunii Române pentru titlul de „Omul anului”. Am cunoscut-o joi, pe 30 mai, de la ora 18.30, în episodul 6 al noului sezon al campaniei TVR ce caută eroii dintre noi. „Puterea cuvintelor salvează vieţi” este titlul reportajului realizat de echipa TVR.

(w882)

***

Lansată în 2023, campania „Omul anului” a fost primită cu bucurie de telespectatorii TVR. Oameni obişnuiţi, mulţi dintre ei necunoscuţi publicului larg, au avut ocazia să fie apreciaţi de o ţară întreagă pentru fapte deosebite, pentru realizări personale de excepţie, pentru felul în care au reacţionat într-o situaţie limită, pentru modelul pe care îl oferă comunităţii lor.

Anul acesta, spectacolul poveştilor emoţionante şi al oamenilor buni continuă. Din 25 aprilie, în fiecare joi după-amiază, la TVR 1, Mădălina Dobrovolschi şi Bogdan Muzgoci ne prezintă câte două reportaje-portret ale unor astfel de eroi. Telespectatorii pot vota protagoniştii fiecărei ediţii timp de o săptămână, până la următoarea ediţie şi, în acelaşi timp, pot transmite propuneri pentru a fi înscrise în cursa pentru „Omul anului”.

Ovidiu Bob – „Vloggerul ultimilor ciobani”

Ovidiu Bob – „Vloggerul ultimilor ciobani”

publicat: joi, 21 noiembrie 2024

Spectacolul poveştilor emoţionante continuă la TVR în campania „Omul anului”. Pe 22 noiembrie, de la ora 18.15, la TVR 1, Mădălina Dobrovolschi ...

Filomela Salahoru – „Profesor în lumea tăcerii”

Spectacolul poveştilor emoţionante continuă la TVR în campania „Omul anului”. Pe 22 noiembrie, de la ora 18.15, la TVR 1, Mădălina Dobrovolschi ...

Iulian Angheluță – „Omul care schimbă viteza luminii” | VIDEO

Spectacolul poveştilor emoţionante continuă la TVR în campania „Omul anului”. Pe 15 noiembrie, de la ora 18.15, la TVR 1, Mădălina Dobrovolschi ...

Luciana Luduşan – „O ambasadoare a tradiţiilor româneşti” | VIDEO

Spectacolul poveştilor emoţionante continuă la TVR în campania „Omul anului”. Pe 15 noiembrie, de la ora 18.15, la TVR 1, Mădălina Dobrovolschi ...

Miki Ciobotaru – „Binele lucrează prin îngeri!”

Miki Ciobotaru – „Binele lucrează prin îngeri!”

publicat: miercuri, 06 noiembrie 2024

Spectacolul poveştilor emoţionante continuă la TVR în campania „Omul anului”. Pe 8 noiembrie, de la ora 18.15, la TVR 1, Mădălina Dobrovolschi şi ...

Romeo Bolohan – „Dascălul care predă speranța”