loader
Foto

„Tânăra generaţie nu are reperele pe care le-am avut eu”, actriţa Carmen Tănase la „Nocturne”, TVR 1 | VIDEO

Cine a fost „Don Corleone” din viaţa sa, care este regizorul pe care îl admiră cel mai mult, ce ritual are înainte de fiecare spectacol, despre dor şi chestiuni esenţiale, luni, 20 noiembrie, la „Nocturne”.​ Cu actriţa Carmen Tănase şi Marina Constantinescu, de la ora 23.00, pe TVR 1.

 

Marina Constantinescu
Nocturne

Invitata Marinei Constantinescu la „Nocturne” de luni, 20 noiembrie, a fost actriţa Carmen Tănase. Născută în Ploieşti, în mahalaua lui Caragiale, al cărui cinism îl adoră, Carmen Tănase îndeamnă şi invită oamenii din jurul ei la apropiere prin prezenţa ei caldă şi un zâmbet ce nu i-a pierit de pe chip nici când discuţia a alunecat, melancolic, spre zone mai sensibile ale vieţii sale.

Absolventă a Liceului Pedagocic, ar fi putut rămâne toată viaţa profesoară de muzică şi desen, însă tatăl ei a avut ideea ca fiica să pornească pe drumul teatrului. Şi astfel, ceea ce în anii tinereţii era o „maimuţăreală” în faţa oglinzii s-a transformat într-o carieră solidă, cu etape temeinice şi asumate.

„Sunt disciplinată doar în profesie”, mărturisește actriţa Carmen Tănase în discuţia cu Marina Constantinescu. Am aflat mai multe la „Nocturne”, luni, pe TVR 1.

În anii studenţiei, a debutat la Teatrul Mic cu Olga Tudorache, o legendă şi un mentor de la care a învăţat să fie „soldat” în meserie. A absorbit tot ce a putut şi s-a lăsat modelată pe viaţă. „De modele nu te atingi. Întinzi mâna doar până la soclu şi te uiţi în sus”, consideră actriţa, care, la „Nocturne”, ne-a oferit mai multe amănunte.

Soţul său, criticul de teatru Victor Parhon, nu a scris decât o singură dată despre o piesă din distribuţia căreia făcea parte Carmen Tănase şi aceea a fost „...au pus cătuşe florilor...”, un spectacol-revoluţie regizat la începutul anilor ’90 de Alexander Hausvater, la Teatrul Odeon. Un manifest menit să şocheze prin textul incomod, cu implicaţii politice, prin scenele de nuditate, dar şi prin impactul psihologic asupra spectatorilor. Despre această declaraţie de curaj şi libertate a echipei de la Odeon, invitata emisiunii povesteşte că se juca mereu „pe lama cuţitului”.

„Îmi pare rău pentru tânăra generaţie că nu are reperele pe care le-am avut eu”, îşi exprimă Carmen Tănase regretul pentru lipsa de valori autentice, la care tinerii „să se uite în sus” şi pe care să le urmeze. A detaliat subiectul la „Nocturne”, pe TVR 1.

(w882)

Cu naturaleţea şi firescul ei, Carmen Tănase ne-a deschis uşa către breşe mai puţin întrezărite de presă până acum. Cine a fost „Don Corleone” din viaţa sa, care este regizorul pe care îl admiră cel mai mult, ce ritual are înainte de fiecare spectacol, despre dor şi chestiuni esenţiale, luni, pe TVR 1, la „Nocturne”.​

Actorul Ştefan Bănică, Anna Ungureanu, dirijorul şi Emil Pantelimon, managerul Madrigalului, actorul Adrian Văncică, Oana Drăgulinescu, fondator al Muzeului Abandonului se numără printre invitaţii noului sezon „Nocturne”, care a început la TVR 1 pe 23 octombrie 2023.

 
Bogdan Tănasă, fondatorul Casei Share, „Omul anului” 2024

Fondatorul proiectului Casa Share a fost desemnat „Omul anului 2024”, într-o gală difuzată în noaptea de Revelion la TVR 1.

Andrei Neagu şi Marian Ene – „Eroi în calea apelor” | VIDEO

Spectacolul poveştilor emoţionante continuă la TVR în campania „Omul anului”. Pe 29 noiembrie, de la ora 18.15, la TVR 1, Mădălina Dobrovolschi ...

Viforel Dorobanțu - „Director de şcoală nouă” | VIDEO

Spectacolul poveştilor emoţionante continuă la TVR în campania „Omul anului”. Pe 29 noiembrie, de la ora 18.15, la TVR 1, Mădălina Dobrovolschi ...

Ovidiu Bob – „Vloggerul ultimilor ciobani” | VIDEO

Spectacolul poveştilor emoţionante continuă la TVR în campania „Omul anului”. Pe 22 noiembrie, de la ora 18.15, la TVR 1, Mădălina Dobrovolschi ...

Filomela Salahoru – „Profesor în lumea tăcerii” | VIDEO

Spectacolul poveştilor emoţionante continuă la TVR în campania „Omul anului”. Pe 22 noiembrie, de la ora 18.15, la TVR 1, Mădălina Dobrovolschi ...

Iulian Angheluță – „Omul care schimbă viteza luminii” | VIDEO

Spectacolul poveştilor emoţionante continuă la TVR în campania „Omul anului”. Pe 15 noiembrie, de la ora 18.15, la TVR 1, Mădălina Dobrovolschi ...